

Interview
Interviu cu Berit Müller, care a absolvit un studiu dual la Universal Transport
Doamna Müller, de curând ați început un studiu dual. Vă rog să ne povestiți pe scurt despre parcursul dvs profesional de până acum și cum ați ajuns la Universal Transport?
În vară am obținut cu succes bacalaureatul în Unna și m-am înscris pentru un studiu dual de științe economice Managementul Vânzărilor la Facultatea de științe economice din Paderborn. Căutând o societate am găsit Universal Transport (UT) care la noi în regiune este o societate cunoscută, având un bun renume.
Până atunci nu am mai avut tangențe cu domeniul logisticii, dar după primele discuții am constatat că activitatea la UT este foarte interesantă și diversă. Societatea este constituită internațional și oferă în cadrul studiului și experiență în străinătate. Mai mult, și aspectul financiar este în regulă și UT îmi preia chiar și taxele de studiu.
La începutul lunii octombrie mi-am reluat studiul. În următorii trei ani o să îmi dau examenul de licență și apoi voi fi prezentă câte trei luni la facultate și trei la firmă.
Cum s-a desfășurat începutul dvs. la UT?
Înainte de a începe studiile la UT am avut voie să experimentez locul de muncă și să acumulez prime experiențe practice, care m-au ajutat la startul în partea teoretică la universitate. În acest timp am însoțit chiar transportul unui excavator din Paderborn la Delbrück, chiar din cabina șoferului. A fost într-adevăr interesant și de ajutor pentru munca în birou. Acolo am fost primită foarte bine de noii mei colegi. În general este o atmosferă plăcută și deschisă între colegii companiei.
În prezent sprijin departamentul Vânzări. După o perioadă scurtă de inițiere deja mă ocup de întocmirea ofertelor și colectez informații despre potențiale transporturi. În acest context colegii mei sunt întotdeauna receptivi la întrebările mele, mă sprijină și îmi dau sfaturi valoroase. În următorii trei ani o să mai cunosc și alte departamente și astfel îmi voi putea face o imagine de ansamblu a tuturor domeniilor companiei.
Per total, până în prezent pot să relatez doar aspecte pozitive. Tema transport și logistică a reușit între timp să mă seducă. În munca zilnică am tangență cu diferite persoane – clienți și colegi – și intru în contact cu cele mai diverse branșe.
Dar pe plan personal ați reușit să vă stabiliți deja în Paderborn?
Paderborn nu îmi este complet necunoscut, pentru că orașul meu natal nu este departe de acesta. În ciuda apropierii, conștient m-am decis să mă mut în Paderborn. Îmi plac drumurile scurte ale orașului și numeroasele persoane amabile și deschise. M-am conectat rapid la acest oraș și fac parte deja dintr-o nouă echipă de fotbal– Grün-Weiß Paderborn. Acest aspect este important pentru mine pentru că fotbalul a aparținut întotdeauna vieții mele și acum reprezintă un echilibru bun între muncă și studiu.