

Interview
Interviu cu Markus Bettac (43 ani), director al StB Verkehrstechnik GmbH (StB)
Domnule Bettac, vă rog să ne povestiți pe scurt ceva despre dumneavoastră și despre StB Verkehrstechnik GmbH.
Activez în cadrul StB de la începutul anului 2016. Înainte am activat în diferite firme în domeniul vânzărilor și m-aș denumi singur ca o persoană care și-a schimbat cariera în domeniul transportului și logisticii. Eu lucrez în fundal, mă ocup cu managementul calității, certificări și personal.
Societatea StB a fost înființată acum aproape patru ani și de atunci a crescut în continuu. Actual avem 47 angajați, dintre care trei stagiari. Mai mult de jumătate dintre angajații noștri sunt în deplasare pe drumurile Germaniei pentru implementarea operativă a serviciilor noastre. Printre aceștia sunt nouă polițiști auxiliari, care pot înlocui între timp însoțirea polițiștilor la transporturile agabaritice. Colegii dirijează în total 22 mașini de montaj și doisprezece autovehicule BF4. Parcul auto ar trebui mărit în accest an datorită situației bune a comenzilor.
Ce servicii oferă StB mai exact și în ce domenii sunteți în special activi?
Suntem familiarizați cu domeniile măsurilor pentru dirijarea circulației și siguranța traficului și oferim soluții profesionale pentru logistica transportului agabaritic dar și drumuri mobile. Oferim clienților noștri un pachet complet începând cu planificarea, inclusiv întocmirea de profile pentru rute până la organizarea și însoțirea transporturilor agabaritice. Se adaugă derularea aspectelor cu autoritățile competente privind toate măsurile necesare. Colaborarea bună cu instituțile în cadrul comenzilor și autorizațiilor este foarte importantă. Oferim clienților noștri și descărcarea mărfurilor lor, de exemplu componentele mai mici pentru instalațiile eoliene – și asta pe plan mondial.
Am profitat de dezvoltarea puternică a energiei eoliene în Germania din ultimii ani. Expansiunea limitată înseamnă astfel în concluzie inversă și mai puține comenzi pentru StB în acest domeniu. Dar noi ne-am pregătit pentru această situație și legat de clienți și branșe ne-am fixat o poziție mai puternică. Astfel nu de mult am luat parte la transportul unui transformator uriaș de la hala de producție la port. Anul acesta dorim să ne concentrăm din nou pe siguranța regională a traficului.
Care sunt cele mai mari provocări pentru viitor? Unde mai considerați că este necesar să acționați?
După cum am menționat și la început, ne aflăm în continuare în curs de dezvoltare. Pe lângă parcul auto flexibil angajații noștri școlarizați și experimentați sunt factorul decisiv pentru succes. Ca și multe alte branșe, și noi avem problema de a găsi noi angajați, respectiv tineri. Aceasta va fi în viitor cea mai mare provocare.
Pentru derularea operativă ne-am dori mai multă înțelegere pentru măsurile efectuate de noi, fără care anumite transporturi nu pot fi realizate. Mai mult, ar trebui luate în considerare măsuri de dirijare a circulației în planificarea globală a proiectelor, pentru că se lansează comenzi și trebuie obținute autorizații a căror procesare necesită o periodadă de timp. Și fără aceste documente nu poate fi realizat transportul.